Ungheni. Seminarul regional pentru profesioniștii din domeniul protecției copilului

Seminarul de la Ungheni a întrunit specialiștii din domeniul protecției drepturilor copilului din 3 raioane: Ungheni, Nisporeni și Călărași participanții au fost salutați de către dl Alexandru Brînză, vicepreședintele raionului Ungheni, responsabil de probleme sociale.

Pe lîngă subiectele incluse pe agenda seminarului participanții au făcut cunoștință cu experiența specialiștilor din Ungheni acumulată în cadrul proiectului „O mai bună protecţie a copiilor în sistemul de justiţie al Republicii Moldova. Dejudiciarizarea cauzelor penale” implementat de către Institutul de Reforme Penale. În rezultatul activităților desfășurate a fost îmbunătățită esențial colaborarea dintre toți actorii implicați în procesul de lucru cu minorii aflați în conflict cu legea. Datele arată că și nivelul delincvenței juvenile în raionul Ungheni a scăzut considerabil.

“Noi acum colaborăm foarte eficient. Fiecare dintre noi știe ce are de făcut și nu mai așteaptă începutul orelor de muncă pentru a interveni. Cînd apar cazuri de urgență este îndeajuns să faci un singur apel telefonic și toată echipa de specialiști se mobilizează imediat. Cît n-ar fi de tîrziu, știm că copilul trebuie ajutat atunci cînd este nevoie, iar hîrtiile necesare se completează déjà dimineața, cînd ajungem la serviciu. Documentarea cazurilor este și ea foarte importantă și trebuie făcută corect”, le-a relatat celor prezenți dna Victoria Popov, procuror Ungheni.

Bunele practici, dezvoltate de specialiștii din Ungheni pot fi preluate și de alte raioane ale republicii.

Agenda Seminarului regional "Copilul în contact cu sistemul de justiție"

AttachmentSize
PDF icon agenda_atelier_regional_final.pdf280.97 KB

Prezentările seminarului regional "Copilul în contact cu sistemul de justiție"