Orhei. Seminarul regional pentru profesioniștii din domeniul protecției copilului

În cadrul seminarului de la Orhei și-au dat întîlnire 36 specialiști în protecția drepturilor copilului din 4 raioane ale Republicii Moldova.

Seminarul este un răspuns la solicitarea de formare a specialiștilor, exprimată în cadrul meselor rotunde din primăvara anului trecut. La debutul seminarului cu un mesaj din partea gazdei a venit Dl Dorin Zghibarță, vicepreședinte pe probleme sociale a raionului Orhei, care i-a salutat atît pe colegii din raionul Orhei cît și oaspeții, veniți din raioanele Telenești, Rezina și Șoldănești și a urat bun succes evenimentului organizat de către Cancelaria de Stat a Republicii Moldova prin Secretariatul permanent al Consiliului Național pentru Protecția Drepturilor Copilului și reprezentanța fundației „Terre des Hommes” în Republica Moldova.

Seminarul s-a desfășurat conform Agendei stabilite, fiind prezetate rezultatele proiectului „Consolidarea competențelor organelor de drept și a coordonării intersectoriale, a societății civile pentru combaterea discriminării și a relelor tratamente aplicate copiilor în cadrul sistemului de justiție al Republicii Moldova”, Ghidul pentru profesioniști din domeniul protecției copilului ”Copilul în contact cu sistemul de justiție”, elaborat în cadrul proiectului.

Dl Lilian Luca, șef Secția siguranță copii, prezent la seminar, a vorbit despre aspecte privind activitatea Poliției în aplicarea mecanismului intersectorial de cooperare în protecția copilului, iar reprezentantul IRP, partener al CNPDC a prezentat mecanismul local de referire a copiilor în conflict cu legea și celor sub vârsta răspunderii penale. Totodată, participanții au făcut cunoștință cu activitatea Serviciul de asistență telefonică gratuită pentru copii „Telefonul Copilului” 116111, dar și cu informațiile ce pot fi accesate prin pagina web a Consiliuui Național pentru Protecția Drepturilor Copilului www.cnpdc.gov.md.

 

Următorul seminar va avea loc în data de 6 octombrie, curent la Drochia.

Agenda Seminarului regional "Copilul în contact cu sistemul de justiție"

AttachmentSize
PDF icon agenda_atelier_regional_final.pdf280.97 KB

Prezentările seminarului regional "Copilul în contact cu sistemul de justiție"