Ziua internațională a copiilor sărbătorită în Grădina publică "Ștefan cel Mare"

Sute de copii și părinți au participat duminică, 31 mai, la un eveniment festiv cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Educației al Republicii Moldova, Centrul Republican pentru Copii şi Tineret "Artico", UNICEF Moldova, Consiliul Național pentru Protecția Drepturilor Copilului. Copiii au avut posibilitatea să își încerce puterile la mai multe probe sportive, să obțină premii la concursuri și să se bucure de distracție la orice pas.

Genericul sărbătorii din acest an este „Vreau să știu” și are ca obiectiv sensibilizarea comunității asupra importanței creării unui mediu de viață sigur pentru copii. Grădina publică Ștefan cel Mare a fost împărțită în 5 zone unde copii au putut să se implice în activități informativ-distractive și de agrement.

Vreau să…

Știu: copiii au învăţat și aplicat prin simulare regulile de securitate a vieţii. Cei mici au putut admira autospecialele de intervenţie ale Serviciului Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale, dar şi ale Inspectoratului General de Poliţie, învăța cum să fie salvatori și să acorde primul ajutor. Tot aici Copii au avut parte de o expoziție de cărți și au putut afla despre securitatea pe internet.

Încerc: copiii au putut exersa tehnici de escaladă, forme de turism, metode de apărare, arte marţiale, elemente de dans. La fel au făcut cunoștință cu lucrările colegilor lor din domeniul roboticii și au avut parte de experimente distractive.

Creez: copiii au desenat pe asfalt, pe figurine, pe faţă, pe hîrtie, au confecţionat măşti, modelat figurine în lemn, din lut, hîrtie, fibre naturale etc.;

Gust: toți copiii au avut parte de apă și înghețată, oferită de partenerii evenimentului;

Joc: copiii au participat împreună cu părinţii la concursuri, jocuri educative și muzicale, au urcat pe carusel și topogane.

Atmosfera de sărbătoare a fost întregită de evoluția mai multor colective artistice pentru copii.