Peste 5000 de elevi din 10 școli profesionale vor fi instruiți în domeniul combaterii traficului de ființe umane

La 31 ianuarie a avut loc lansarea proiectului „Dezvoltarea rezilienței față de exploatarea sexuală și comercială pentru adolescenții din cadrul școlilor profesionale”.

Elevi din cadrul a 10 școli profesional-tehnice din țară vor participa la diverse activități de consolidare a cunoștințelor și abilităților pentru prevenirea situațiilor de risc asociate fenomenului de abuz, exploatare sexuală și trafic de copii. Proiectul va derula până în iunie 2020, perioadă în care elevii vor fi încadrați în ateliere de instruire și cluburi de discuții “12Plus”. Școlile profesionale selectate sunt din mun. Chișinău, Bălți, Ungheni, Alexăndreni (Sîngerei), Comrat și Ceadîr-Lunga, care anterior nu au fost incluse în proiecte similare.

Informarea și antrenarea acestor tineri în programe de dezvoltare a rezilienței și a competențelor necesare le va permite să recunoască situațiile potențial periculoase și va contribui la prevenirea fenomenului de trafic de copii.

Până la încheierea proiectului cca 5000 elevi din învățământul profesional tehnic vor fi sensibilizați și își vor dezvolta reziliența față de abuz, exploatare sexuală și trafic de copii.

Proiectul este implementat de către Centrul Național pentru Prevenirea Abuzurilor față de Copiii (CNPAC) în parteneriat cu Cancelaria de Stat și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și finanțat de către Guvernul Olandei.