1 iunie 2017

La data de 1 iunie 2017autoritățile publice centrale și locale, partenerii de dezvoltare și organizațiile nonguvernamentale au organizat mai multe evenimente, în Grădina Publică „Ștefan cel Mare”, cu ocazia  Zilei Internaționale a Copilului.  Între orele 10.00 - 14.00 au fost organizate concerte, târguri, flash-mob, prezentate desene animate în format 360, numere de arte marțiale, master-class pe diverse teme, jocuri LEGO, expoziții, portrete și caricaturi vesele etc.

Startul sărbătorii a fost dat de 100 de copii care   au participat la un flashmob cu scopul de a promova securitatea copiilor în diverse accidente. 

Pe scenă au evoluat colectivele artistice de la Centrul Republican pentru Copii și Tineret ”Artico”, ansambluri de dans de la diverse instituții de învățământ și centre de creație din capitală. 

Tematica evenimentului a fost selectată în contextul desfășurării campaniei „Prevenirea accidentelor la copii”, lansată pe 23 februarie curent, de Cancelaria de Stat prin intermediul Secretariatului permanent al Consiliului Național pentru Protecția Drepturilor Copilului în parteneriat cu Ministerul Educației și proiectul „Regionalizarea Serviciilor Pediatrice de Urgenţă şi Terapie Intensivă din Republica Moldova”.

Astfel, parcul a fost împărțit în cinci zone speciale unde au fost organizate jocuri, expoziții, concursuri, activități interactive, fiind distribuite materiale informaționale pentru copii și părinți. Activitățile din fiecare zonă au fost prezentate de copii, tineri, cadre didactice din diverse localități din țară, astfel creându-se condiții favorabile pentru socializare.

De asemenea, a fost organizat un sondaj: „Opinia copilului contează”, în vederea identificării activităților de interes sporit pentru copii și organizarea acestora pentru anul viitor, la care au participat de 126 copii. Tot în cadrul evenimentului, Biroul relații cu diaspora a comunicat despre lansarea celei de-a V-a ediție a Programului „DOR”, prin care În vara acestui an, pe 20 – 28 august vor participa 100 de copii. Programul este desfășurat sub patronajul Guvernului Republicii Moldova și implementat de Biroul relații cu diaspora. 100 de copiii din diasporă și din Republica Moldova vor petrece o săptămână în tabăra de vară „DOR”, unde vor descoperi limba, tradițiile și cultura Moldovei - țara de origine a lor și a părinților lor. 

totodată, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Guvernul Republicii Moldova a donat în diasporă, prin intermediul Biroului relații cu diaspora (BRD) al Cancelariei de Stat, 500 de abecedare „Albinuța”, de Grigore Vieru, copiilor născuți peste hotare. Abecedarele vor fi expediate misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova în țările de destinație ale conaționalilor noștri. Copiii de vârstă preșcolară născuți peste hotare, ai căror acte de cetățenie a Republicii Moldova vor fi perfectate prin intermediul misiunilor diplomatice, vor primi câte o „Albinuța”. Scopul acțiunii constă în încurajarea cetățenilor din generația a doua din diasporă să învețe limba română și, astfel, să dezvolte legături emoționale cu Republica Moldova, țara de origine a părinților lor.