Government of Republic of Moldova

National Council for Child Rights Protection

Consiliul Național pentru Protecția Drepturilor Copilului

Dreptul copilului de a crește într-un mediu familial sănătos discutat cu specialiștii din raionul Rezina

La  2 aprilie curent, reprezentanții Direcției secretariate permanente din cadrul Cancelariei de Stat au participat la ședința Consiliului Raional pentru Protecția Drepturilor Copilului din raionul Rezina.

Vizita a fost realizată în scopul monitorizării activității structurii locale a Consiliului Național pentru Protecția Drepturilor Copilului (CNPDC) în implementarea politicilor naționale în domeniul protecției copilului și familiei.

În cadrul ședinței au fost discutate acțiunile ce urmează a fi întreprinse la nivel raional pentru buna organizare a evenimentelor consacrate Zilei internaționale a familiei și Zilei internaționale a copilului. Astfel, un accent deosebit se propune a fi pus pe sensibilizarea comunității cu privire la importanța respectării dreptului fiecărui copil de a crește și a se dezvolta într-un mediu familial sănătos, precum și implicării ambilor părinți în educația copiilor.

Membrii prezenți ai Consiliului raional pentru protecția drepturilor copilului au fost îndemnați să reexamineze proiectul Planului de activitate pentru anul curent, iar, odată cu intrarea în vigoare a noului Regulament al CNPDC, să propună Consiliului raional modificarea componenței pentru a include reprezentanți ai consiliilor elevilor/tineretului și a societății civile active din raion.

Vizita de lucru a avut loc în baza proiectului de asistenţă tehnică oferit de către UNICEF Cancelariei de Stat.