Government of Republic of Moldova

National Council for Child Rights Protection

Consiliul Național pentru Protecția Drepturilor Copilului

Eforturi concentrate întru sprijinul familiilor cu copii mai mici de 3 ani

Membrii Grupului interministerial de lucru s-au întrunit astăzi pentru a continua dezbaterile privind situația social-economică a familiilor cu venituri mici și mijlocii, care au copii cu vîrsta cuprinsă între 1,5 – 3 ani, inițiate acum 2 ani.

Serviciile de educaţie şi îngrijire a copilului contribuie la creşterea participării femeilor pe piaţa muncii, la îmbinarea responsabilităţilor profesionale şi familiale într-un mod mai echitabil pentru femei, oferă soluţii pentru unele probleme demografice şi permite abordarea problemei sărăciei copiilor şi a dezavantajelor educaţionale. Astăzi, lipsa la asemenea servicii,finanțate de stat,  precum și carențele din legislație privind suportul mamelor neasigurate pe perioada concediului de îngrijire a copilului încă mai crează impedimente pentru revenirea lor pe piața muncii, totodată, crește și riscul de nesatisfacere a necesităţilor copilului în toate domeniile importante pentru creşterea și dezvoltarea armonioasă a acestuia. Acestea, dar și multe alte constatări au reieșit din studiului „Cererea şi oferta serviciilor de educaţie timpurie şi preşcolară din perspectiva angajării femeii în câmpul muncii” efectuat în anul 2013 cu sprijinul UNICEF și UN WOMEN în Repubica Moldova.

Reieșind din aceste considerente, autoritățile caută soluții pentru susținerea părinților care au copii pînă la 3 ani. Anumiți pași au fost deja realizați cum sunt : extinderea perioadei de acordare a indemnizației pentru mamele neasigurate, de la 1,5 la 2 ani; majorarea a îndemnizației pentru mamele neasigurate. Pasul următor ține de modificarea Codului Educației prin care va fi posibilă coborîrea vîrstei minime de acces la grădiniță de la 3 la 2 ani și crearea, astfel a grupelor de creșă, cu finanțare din bugetul de stat. În aceeași ordine de idei, pentru prima dată în ultimii 27 de ani, au fost identificate surse financiare de la bgetul de stat pentru cursuri de formare continuă destinate specialiștilor din învățămîntul preșcolar.

Aceste tendințe de aliniere la țările membre ale UE vin nu doar ca suport pentru familiile cu venituri mici și mijlocii care au copii cu vîrsta pînă la trei ani, ci își propun și obiective globale, or, anumite studii demonstrează relația dintre vîrsta mică de incadrare a copiilor în programe educaționale timpurii și PIB-ul ridicat al țării (Franța, Belgia, Olanda, SUA etc.)

Tot în cadrul ședinței, reprezentanții mediului academic, managerii instituțiilor de educație timpurie au aflat și despre alte inițiative ale Guvernului , cum este Mecanismul de cooperare intersectorială pentru prevenirea primară a riscurilor privind bunăstarea copilului, aprobat recent prin HG 143 din 12 februarie 2018, despre care ei vor comunica actualilor dar și viitorilor specialiști-educatori.

Întrunirea de lucru a fost posibilă cu suportul UNICEF, în baza proiectului de asistență tehnică oferit Cancelariei de stat pentru susținerea activității Secretariatului permanent al Consiliului Național pentru Protecția Drepturilor Copilului.