Government of Republic of Moldova

National Council for Child Rights Protection

Consiliul Național pentru Protecția Drepturilor Copilului

Soluționarea problemei abandonului școlar prin implicarea autorităților centrale și locale

Fiind o prioritate primordială a autorităților atît de nivel local, cît și central, problema abandonului școlar a servit subiectul unui atelier de lucru, organizat în data de 15 martie curent, de către Cancelaria de Stat prin Secretariatul permanent al Consiliului Național pentru Protecția Drepturilor Copilului. La atelier au participat reprezentanți din 34 raioane ale țării precum și ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Afacerilor Interne, UNICEF-ului și altor structuri de ramură. Aceștia au punctat aspectele actuale ale abandonului școlar ca fenomen, venind și cu o serie de soluții întru prevenirea și diminuarea acestuia.

Din cele expuse în cadrul atelierului, vom menționa că la finele anului 2017, la nivel de republică sunt înregistrați 286880 de copii cu vârste de la 7 până la 16 ani, dintre aceștia – 49 neșcolarizați. Totodată, numărul copiilor care au abandonat studiile a atins cifra de 209 persoane. Preponderent, motivele care stau la baza fenomenului de abandon școlar sunt migrația peste hotarele țării, refuzul părinților de a trimită copiii la școală, starea materială precară, nereușita școlară, starea de sănătate precară ș.a.

Pe de altă parte a fost evidențiat succesul raioanelor Criuleni, Drochia și Ungheni, în care cazurile de abandon școlar sunt o raritate ce rezidă din implicarea activă a autorităților inclusiv prin utilizarea tehnologiilor informaționale moderne, menite să sporească gradul de monitorizare a frecvenței elevilor la ore, în fortificarea mecanismului de identificare și soluționare a motivului ce duce la abandon școlar, precum și în implicarea activă a tuturor actorilor în eradicarea fenomenului respectiv.

O problemă cu pondere în panoul de discuții a fost cea legată de școlarizarea copiilor cu dizabilități. Or, deși aceștia își doresc să frecventeze regulat școala, întîmpină dificultăți legate de pregătirea specialiștilor cu care interacționează în școală sau celor de infrastructură.

Constatăm cu regret, că fenomenul de abandon școlar, sau neșcolarizare, este generat, în unele cazuri, și de lipsa implicării active a părinților în educația copiilor, de dezinteresul acestora pentru procesul de instruire în care urmează să fie încadrat copilul, sau de educația nesatisfăcătoare oferită copiilor. Este un flagel cu care urmează să luptăm la nivel de societate și de individ și pe care trebuie să îl condamnăm. Tot în acest sens, în proces de definitivare se află și Planul de acțiuni privind implementarea Strategiei intersectoriale de dezvoltare a abilităților și competențelor parentale pentru anii 2016-2022, care urmează a fi în scurt timp prezentat pentru aprobare în ședință de Guvern.

Evenimentul a fost organizat cu suportul UNICEF, în baza Proiectului de asistență tehnică oferit CNPDC.